Cum facem față sentimentelor de tristețe și nesiguranță din perioada de pandemie
4 mai 2020

Anxietatea anxietatii – de ce ne temem (tratament sau terapie) ne poate scapa de frica

Una dintre cele mai frecvente intrebari ce ne este adresata in calitate de medici psihiatri si in legatura cu tratamentul suferintelor psihice este referitoare la efectele adverse ale terapiei. Intrebarea apare in diferite forme precum: „Dar nu imi va face rau?”, „Dar ce efecte adverse poate avea?”, „Dar nu creeaza dependenta?”.

In timp ce intrebarea referitoare la efectele adverse posibile ale terapiei este totdeauna binevenita, sunt cazuri in care ea apare cu o intensitate sporita, de exemplu, direct proportionala cu intensitatea anxietatii pe care pacientul o traieste. Aici drama provine si din faptul ca, pe fondul anxietatii pe care o resimt in viata de zi cu zi, pacientii ajung sa respinga taman medicamentele care ii pot ajuta sa o depaseasca.

Simptome pe care le prezinta frecvent pacientii cu anxietate sunt teama de spatii largi, de a iesi in public, de a nu gresi, de a se face de ras, teama de a nu se imbolnavi, teama de microbi, teama ca vor pierde controlul, fac atacuri de panica sau ei interpreteaza in mod catastrofal senzatii normale ale functionarii corpului precum bataile inimii sau senzatii abdominale. Ei incearca apoi sa limiteze orice stimul sau ocazie care ar putea declansa simptomele neplacute.

Uneori simptomele sunt atat de intense si modalitatile prin care pacientii incearca sa se apere atat de limitative incat viata personala si sociala este profund afectata, pacientii ajungand chiar sa nu mai iasa din casa, nu se mai pot bucura de aproape nimic, nu mai pot dormi noaptea.

Iar acestea, repet, se intampla in conditiile in care exista tratamente care pot cel putin sa amelioreze simptomele. Iar daca medicatia este insotita de o psihoterapie bine condusa, starea de bine poate reveni complet si pe termen lung, iar pacientii sa se bucure din nou de viata.

Insa, pentru  pacient, ideea de a lua medicamente anxiolitice sau antidepresive este total inacceptabila. Cu cat medicul insista mai mult, cu atat mai in forta pacientul anxios refuza. Ca si cum forta anxietatii se concentreaza acum pe tot ce se poate intampla mai rau din cauza medicamentelor: efecte adverse, depedenta, chiar ideea ca „stiu eu persoane care au luat asemenea medicamente si nu au mai fost niciodata bine dupa aceea”.

Ca si cum anxietatea pe care pacientul o traieste zilnic, cu toate limitarile ei, este mai usor de acceptat fata de teama de a lua medicamente. Ca si cum noutatea si necunoscutul pe care medicamentele le aduc ar ameninta echilibrul fragil al fiintei.

Ce pot face eu, in calitate de medic, in asemnea situatii?

Nu totdeauna imi este usor. Forta cu care Anxietatea se opune tratamentului este atat de mare, incat doar o parte din pacienti ajung sa recastige complet starea de bine.

Cu atat mai mult ma bucur atunci cand impreuna cu pacientul ajungem aproape de finalul tratamentului medicamentos, cand de mult au disparut simptomele si limitarile generate de anxietate, cand incepem sa reducem treptat medicatia si cand pacientul decide sa continue psihoterapia, de data aceasta nu pentru a rezolva simptome, ci pentru a dobandi noi capabilitati si resurse pentru viata.

Si sunt linistit cand aud aceasta, deoarece stiu ca si in viitor, daca pacientul va mai intampina vreodata dificultati, va sti unde sa caute sprijin pentru a recastiga controlul, confortul si bucuria propriei vieti.

Sanatate si voie buna!

Mircea Moraru,

Medic specialist psihiatru