Mituri tratament dependenta
21 februarie 2017

Cum apare adictia? Cum o depasesti?

Invata cum apare adictia si ce poti sa faci sa o depasesti

Dependenta afecteaza milioane de oameni. Multe persoane au chiar mai multe dependente, fie ca vorbim despre alcool, droguri, tutun, mancare, jocuri de noroc, cumparaturi, sex sau internet etc. Nu e pur si simplu un esec personal de vointa sau dovada unui caracter slab; este o boala a creierului. Dependenta este o tulburare care afecteaza o gama larga de oameni, indiferent de ocupatie, venituri, rasa, religie, cultura sau vointa personala. Oricine poate dezvolta o dependenta.

Dependenta este diagnosticata prin luarea in considerare a comportamentului individual. Cat de mult ai nevoie de substanta? Ce esti dispus sa faci ca sa-l obtii? Cat de riscante sunt efectele sale? Cat de mult le ignori alte lucruri din viata ta?

Orice activitate care este placuta are potentialul de a cauza dependenta, insa doar intr-un context care favorizeaza acest lucru. Dependenta apare atunci cand corpul se adapteaza la prezenta unui drog, motiv pentru care drogul isi pierde efectul initial, rezultand consumul unei cantitati crescute din acel drog pentru a obtine acelasi efect. Atunci cand corpul este lipsit de aceasta substanta, se produce sevrajul. Sevrajul inseamna o puternica suferinta – fizica si psihica – cauzata de lipsa stimulului (drog, alcool, sex, jocuri de noroc etc).

Chiar daca oricine, indiferent de varsta, sex, statut social etc poate deveni o persoana potential dependenta, exista cativa factori care pot creste factorul de risc. Ia in calcul situatiile de mai jos daca incerci sa identifici care este riscul ca tu sau un apropiat sa deveniti dependent:

  • Factorul genetic sau istoricul familial – oricine are o ruda apropiata cu probleme de dependenta prezinta un risc ridicat de a avea el insusi aceeasi problema.
  • Persoanele alcoolice sunt de 6 ori mai expuse decat cele non-alcoolice sa aiba rude de sange care sa fie dependente de alcool.
  • Geneticienii cred ca motivul pentru care unele persoane care incearca tigarile si nu devin dependente – in timp ce altele devin rapid dependente – sa fie influentat de genele fiecaruia.
  • Sexul – un procent semnificativ mai ridicat de persoane dependente de diverse substante il reprezinta barbatii (de doua ori mai mare decat femeile).
  • Existenta unei boli mintale – persoanele care sufera de depresie, ADHD sau alte cateva boli/ conditii mentale au un risc mai ridicat de a deveni dependente de droguri, alcool sau nicotina.
  • Presiunea anturajului – incercarea de a te conforma ceilorlalti membri ai anturajului si de a le castiga increderea si acceptarea pot determina utilizarea de substante cu potential adictiv si, in timp, sa creeze dependenta.
  • Legaturile de familie – tinerii care nu au o conexiune puternica cu fratii si parintii prezinta un risc mai ridicat de a deveni dependenti de ceva, la un moment dat, comparativ cu tinerii care au profunde legaturi de familie.
  • Singuratatea – a fi si/sau a te simti singur poate conduce catre consumul de substante, ca o forma de a face fata situatiei, rezultand un risc mai ridicat de adictie.
  • Natura substantei – unele substante, cum ar fi cocaina, heroina duc la dependenta mai repede decat altele.
  • Varsta –persoanele care au inceput sa consume de timpuriu substante adictive prezinta un risc ridicat de a deveni dependent, spre deosebire de cei care il consuma mai tarziu.
  • Stressul – daca o persoana prezinta un nivel de stress ridicat, sansele ca o substanta (alcool etc) sa fie folosita ca o incercare de a scapa de presiune sunt mult mai mari.
  • Modul in care corpul metabolizeaza (proceseaza) substanta – in cazul alcoolului, de exemplu, indivizii care au nevoie de o cantitate mai mare pentru a atinge efectul dorit au un risc mai mare de a deveni dependenti.

Poate te-ai gandit ca tot ce vrei sa faci este sa experimentezi o substanta, ai fost curios sa testezi un medicament, ai fost in grupul nepotrivit sau ai avut probleme la locul de munca sau acasa. Nu te asteptai sa devii dependent, asa-i? Credeai ca este doar un experiment sau un moft temporar, dar ai continuat experimentul si nu ti-ai dat seama ca ai devenit dependent decat atunci cand ai incercat sa te opresti; si nu ai putut.

Ai crezut ca tie nu ti se va intampla, ca ai o vointa puternica si puterea de a iesi din orice situatie, ca poti renunta fara probleme. Efectul pe care dependenta il are asupra creierului este pe cat de greu de inteles, pe atat de greu de invins. Comportamentele adictive sunt adesea rezultatul unor probleme emotionale si se manifesta ca si compensare pentru diverse nevoi emotionale nesatisfacute. Acest lucru explica de ce, uneori, desi renunti la o adictie, o inlocuiesti cu alta. De aceea, tratarea dependentei este la fel de important ca si tratarea oricarei alte boli.

Suna la 0727880447 pentru a afla mai multe detalii.