Anxietatea anxietatii – de ce ne temem (tratament sau terapie) ne poate scapa de frica
6 mai 2020
Adolescenta si provocarile ei
29 iulie 2020

Despre psihiatria pediatrică

Psihiatria reprezintă practica medicală definita prin procesele de prevenire, diagnosticare, tratare şi reabilitare a suferințelor din aria sănătății mintale a copiilor şi adolescenților pȃnă la vârsta de 18 ani.

Sănătatea mintală, indiferent de vârstă, înseamnă mai mult decât absența bolilor mintale. Reprezintă capacitatea omului de a se raporta, într-o manieră adecvată, vieții şi tuturor contextelor sale. Ne referim astfel la posibilitatea îndeplinirii funcțiilor de gândire, de relaționare, de comunicare precum şi la a putea gestiona adecvat situațiile cauzatoare de disconfort: tristețe, teamă, furie. Toate aceste deprinderi se dezvoltă de-a lungul vieții, ȋn special ȋn copilărie, de unde şi importanta acordării unei atenții sporite tuturor etapelor de dezvoltare.

Tulburările de sănătate mintala la copii şi adolescenți reprezintă o realitate peste care nu trebuie să trecem fără a conștientiza şi a interveni.

Fiind vorba despre copii, ȋn plin proces de dezvoltare fizică şi cognitivă, este cu atât mai important să promovam sănătatea ȋn întregimea sensului ei, fără a supune stigmei nevoia de sprijin psihic/psihologic.

Putem considera intervenția precoce o investiție ȋn  ceea ce privește starea de sănătate din viața de adult. S-a demonstrat că un procent semnificativ dintre adulții care manifestă o tulburare psihică au avut debutul afecțiunii înainte de vârsta de 18 ani. Există de cele mai multe ori şi o legătura direct proporțională ȋntre starea de bine emoțional şi starea de sănătate fizică.

Încă din perioada de sugar copilul își manifesta temperamentul, dezvoltă abilitați de relaționare, de comunicare şi exprimare, inițial cu mult ajutor din partea părinților, ulterior căpătând tot mai multă independentă. Copiii experimentează trăiri, emoții, sunt expuși diferiților stimuli externi exact precum adulții şi dobândesc tot mai multe cunoștințe din mediu. În acest sir lung de etape ale dezvoltării, părinții pot observa anumite particularități ale copiilor. Îngrijorările apar când aceste particularități ies din limitele normalului şi cauzează disfuncționalitate: copilul nu dezvoltă corespunzător limbajul, nu socializează, are temeri exagerate sau pare ca nu se adaptează mediului, are interese restrânse sau bizare, frici care îl împiedică să îndeplinească activități uzuale, stări de tristețe sau de furie accentuată, comportamente la risc şi exemplele pot continua. În acest caz este necesară o evaluare ȋn serviciile de sănătate mintală a copilului şi adolescentului, la fel cum ȋn cazul unei afecțiuni organice ne adresam pediatrului. Așteptarea nu este o soluție, nu se poate produce ameliorare fără intervenție specializată axată pe nevoia copilului. Este necesară o evaluare completă, poate chiar multidisciplinară a stării de sănătate a acestuia. Din nefericire stigma ȋn ceea ce privește adresarea către un psihiatru şi teama părinților de a primi un diagnostic psihiatric întârzie prezentarea la consultația de specialitate. Se pierde astfel timp prețios de intervenție şi se poate agrava simptomatologia copilului. O alta preocupare des întâlnită ȋn rândul părinților este îngrijorarea referitoare la tratamentul psihiatric. Recomandările de intervenție terapeutică de tip farmacologic sunt rezervate acelor cazuri ȋn care nu se pot obține altfel rezultate, însă de cele mai multe ori, intervenția începe prin stabilirea unor măsuri de psihoeducație şi de psihoterapie, ȋn funcție de ceea ce se constată ȋn cadrul consultației.

 

Consultația ȋn serviciul de psihiatrie pediatrică

 

Putem expune ȋn linii mari ceea ce se întâmplă ȋn cadrul unei consultații ȋn serviciul de psihiatrie pediatrică astfel:

  • Copilul se prezintă însoțit de părinți sau reprezentantul legal, inițial participă împreună la discuție, medicul culegând datele anamnestice. Se discută despre motivele prezentării la consultație, evenimente care au determinat prezentarea la medic, se realizează evaluarea copilului din punct de vedere al dezvoltării, al funcționalității ȋn mediile ȋn care își desfășoară activitățile, al tratamentului urmat dacă este cazul. Se realizează examenul clinic general.
  • In al doilea moment al consultației, se discută doar cu copilul sau adolescentul. De regula copiii nu sunt dornici de a discuta concret legat de motivele prezentării la medic, de aceea abordarea se poate face prin joc, discuția trebuie condusă cu tact spre scopul dorit. Este o etapa care solicită creativitatea medicului ȋn funcție de copilul pe care ȋl examinează.
  • Urmează discuția cu părinții/aparținătorii, timp ȋn care copilului ȋi este oferit timp pentru scurte teste psihometrice, anumite jocuri, materiale pentru desen, etc. ȋn funcție de motivul pentru care a fost solicitata consultația şi de vârsta copilului.
  • La final se discuta concluziile: diagnosticul, eventualele investigații necesare, planul de intervenție psihoterapeutică, consilierea membrilor familiei. În anumite cazuri pot fi necesare consulturi interdisciplinare, caracterizarea realizată de un cadru didactic, prezența ambilor părinți sau a persoanelor implicate direct ȋn creșterea şi educarea copilului.

 

Exista o particularitate a consultațiilor de psihiatrie pediatrică: copilul este evaluat atât ca individ cȃt şi ca parte componentă a anumitor medii: familial, școlar, grup de socializare etc, prin urmare evaluarea este complexă şi vizează toate aspectele anterior menționate. Exista posibilitatea ca toate aceste demersuri să necesite mai mult timp, scopul fiind identificarea corectă a nevoilor şi dificultăților pe care le întâmpina copilul. Pentru a obține rezultate cȃt mai bune ȋn urma intervențiilor psihoterapeutice şi psihofarmacologie ( atunci când este necesar) este esențială identificarea corectă a cauzelor care au determinat apariția simptomatologiei.

 

 

Când este necesara prezentarea la specialistul ȋn sănătatea mintala a copilului?

Ca părinte, este bine să vă oferiți libertatea de a cere sfatul unui specialist ȋn orice moment ȋn care simțiți ceva ȋn neregulă. Motivele adresării pot varia de la o modificare brusc apăruta ȋn felul de a fi al copilului, modificarea dispoziției, apariția unor gânduri bizare, modificări ȋn comportament, afectarea rezultatelor școlare, izolarea de grup, furt, minciună sau aspecte care vă neliniștesc ȋn orice fel. Este o atitudine corectă şi protectivă aceea de a solicita ajutor!

Iar ȋn cazul ȋn care direct copilul cere ajutor, indiferent de vȃrstă şi de natura emoțiilor care ȋl incearcă, abordarea corectă rămȃne aceeaşi: de a normaliza adresarea către servicul de sănătate mintală.

În general părinții solicită venirea la consultație atunci când există un motiv de îngrijorare, adesea când ȋn mediul exterior familiei lucrurile scapă de sub control şi terțe persoane atrag atenția asupra unor aspecte.

Considerând grupuri de vârstă ( limitele de vârsta fiind orientative) putem schematiza afecțiunile care se manifesta frecvent ȋn rândul copiilor:

0-3 ani: întârziere ȋn dezvoltarea limbajului expresiv şi receptiv, întârzierea dobândirii achizițiilor cognitive, lipsa interesului pentru socializare, lipsa reciprocității emoționale, opoziția, agresivitatea.

3-7 ani: tulburări de învățare, tulburări de anxietate, comportament hiperkinetic/deficit de atenție/ impulsivitate, tulburări de comportament alimentar, tulburări de adaptare, tulburări psiho-somatice.

8-11 ani: ticuri, anxietate, dificultati de relationare cu grupul de varsta;

Peste 12 ani deja se vorbește despre debutul adolescentei şi caracteristicile afecțiunilor încep să semene cu cele ale adultului. În aceasta perioada putem întâlni simptome ale depresiei, cu diferite grade de severitate, pot apărea comportamente la risc, neînțelegeri frecvente ȋn mediul familial, nevoia afirmării de sine şi ȋn grupul de prieteni care poate expune adolescentul ȋn situații riscante, poate să apară tentația de a utiliza substanțe psihoactive, curiozități diverse pe care adolescenții supuși impulsivității să încerce să le descopere.

 

Prin urmare, indiferent de vârsta la care apar manifestările şi natura acestora, se impune o evaluare corectă şi completă. În această manieră pot fi prevenite agravările şi efectele nedorite ale afecțiunilor. Copiii au nevoie să fie ghidați şi sprijiniți, indiferent de vârstă, iar respectarea unor limite stabilite clar le permite să delimiteze zona de siguranța. Astfel, lucrând ȋn echipa familie-psihiatru-psiholog/psihoterapeut, copilul beneficiază de tot sprijinul pentru o dezvoltare armonioasă, dobândind şi abilitățile de autocontrol şi înțelegere a nevoilor proprii.